Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Inspectorul şcolar general Ioan Benga consideră că astfel de unităţi nu ar trebui să existe în apropierea şcolilor, iar autorităţile trebuie să ia măsuri în această privinţă.

Invitat la şedinţa Colegiului Prefectural, care s-a desfăşurat joi sub cupola Palatului Administrativ din Reşiţa, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Ioan Benga, a readus în discuţie o problemă mai veche, legată de legalitatea chioşcurilor aflate în apropierea unităţilor de învăţământ, de unde elevii îşi cumpără diverse produse, de la ţigări şi băutură, până la preparate alimentare care, într-o mai mică sau mai mare măsură, le pot pune sănătatea în pericol.

În Caraş-Severin, avem tot felul de chioşcuri şi chioşculeţe! Eu, din şcoală, nu-i mai dau voie copilului să bea o cafea, să mănânce o chiflă care are nu ştiu câte calorii, că şi aici este după interes: unii spun că slănina e bună, alţii că nu este! Copilul se uită la televizor, vede, şi este consumatorul direct. Dar elevul iese în pauze şi merge la chioşc, iar noi nu ştim ce se întâmplă acolo. Nu avem control! De aici îşi cumpără ţigări, îşi ia băutură sau tot felul de produse pe care le aduce apoi în şcoală (…) Cred că unităţile administrativ teritoriale ar trebui să se implice. Acolo unde există Poliţia Locală, cum este cazul oraşelor şi municipiilor, să o implice, iar în cazul comunelor, să folosească poliţiştii de la posturi. Trebuie văzut dacă, în spiritul legii, aceste chioşcuri, magazine, băruleţe, în concordanţă cu Legea Educaţiei Naţionale şi cu cea a Administraţiei Publice Locale, au sau nu dreptul să stea acolo. Că avem următoarea situaţie. E pauza mare, după care, pe la 11.00, vezi că îl ia somnul. De ce?! Pentru că se duce şi trage o duşcă mică. El, săracu’, (elevul n.r.) nu este sub control, şi atunci când vine înăuntru, cum este şi cald în clasă, are două lucruri de făcut: ori se uită la telefon, ori îi deranjează pe ceilalţi!“, a spus Ioan Benga.

De cealaltă parte, prefectul Matei Lupu i-a cerut şefului ISJ săşi roage colegii „să nu stea toată ziua cu ochii pe pereţi să vadă dacă le vine mărit sau nu salariul“, ci să semnaleze fie Inspectoratul Judeţean de Poliţie, fie Poliţia Locală, dacă în perimetrul şcolilor pe care le conduc există unităţi care vând băuturi alcoolice sau ţigări. Au fost „puşi în gardă“ şi reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie şi Jandarmi.

Aflat în sală, comisar-şef Aurel Coman, împuternicit adjunct al şefului IPJ Caraş-Severin, a declarat că astfel de controale au loc frecvent. „Zilnic, avem Poliţia de Proximitate în zonă. De altfel, periodic, desfăşurăm activităţi de control împreună cu Poliţia specializată din domeniul economic. Sunt situaţii în care sunt chioşcuri autorizate din anii trecuţi, cărora nu le putem suspenda activitatea noi. Numai prin controale organizate, fie să avem activităţi de prevenţie, fie în colaborare cu cei de la Protecţia Consumatorilor, pe reclamaţii strict.