Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Construcția în valoare de peste 20 de milioane de lei va fi realizată de o firmă din București, banii fiind asigurați de Compania Națională de Investiții! Primarul Felix Borcean a semnat vineri autorizația de construire pentru bazinul acoperit de înot care va fi amplasat în incinta actualului ștrandului municipal din Parcul Teiuș!

Termenul de execuție este de 15 luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor, care urmează a fi emis în foarte scurt timp.

„Acest bazin, chiar dacă este unul didactic, va întregi zona de agrement din Teiuș, putând fi folosit atât vara, cât și iarna. Lucrurile s-au mișcat destul de repede în cadrul acestui proiect, urmează să mai dăm ordinul de începere a lucrărilor și cred că încă de anul acesta constructorul se va apuca de treabă!”, a spus primarul Caransebeșului despre proiectul tip al celor de la Compania Națională de Investiții.

Bazinul acoperit de înot din Parcul Teiuș va avea dimensiunea de 25 m x 15,4 m, 6 culoare și o adâncime de 1,8 m. La etaj vor fi 124 de locuri pentru spectatori, o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, dar și vestiare pentru public și antrenori.

JCS-Răzvan Mihalcea