La 78 de ani, omul trăieşte singur printre gunoaiele care par să-i „decoreze“ locuinţa, o casă cu câteva camere încropită în Cartierul Mociur, pe Str. Barbu Lăutaru, nr. 42. Zilele se-apropie de fundul sacului, iar copiii „au uitat cine i-a crescut“, în exprimarea lui nea Florea.
Bătrâneţe, haine grele
„Am fost croitor la viaţa mea şi tot ce-i aici am făcut prin muncă. E casa mea şi n-aş lăsa-o“, ne spune pensionarul în timp ce ne arată camerele umilei sale locuinţe. Cei doi copii au rostul lor şi nici unul nu pare interesat de bătrâneţea tatălui. „Au zis să mă ducă la azil, dar de ce să las casa mea? Poate se va găsi o familie serioasă care să vrea să vină aici, să aibă grijă de mine până mor şi apoi să le rămână lor tot“, ne spune oful cu care zilele trecute a bătut în „poarta“ Jurnalului CS.
Apoi l-am vizitat acasă. L-am găsit în grădină în timp ce încerca să trebăluiască oarece. Bunicuţul se deplasează greu, iar văzul şi auzul i-au slăbit. Se gândeşte şi că ar putea să vândă casa şi cu banii obţinuţi astfel să meargă singur la azil. Şi dacă s-ar găsi cumpărător, ori oameni care să-i vadă de bătrâneţi le-ar cere alor săi iscălitură că nu vor avea nici o pretenţie asupra brumei sale de „avere“, după ce va face pasul către marea trecere.
De aceea a cerut sprijinul nostru, pentru că speră ca cineva să-i audă glasul şi să-i fie alături în anii de pe urmă.
Ionel Ivaşcu