Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Pe fondul scăderii cu 35% a populației rezidente a județului, vârsta medie a celei rămase a crescut semnificativ în ultimii 30 de ani!

Dacă la recensământul din 1992 populația județului a fost de circa 376.000 de locuitori, în 2023 aceasta scăzuse la circa 244.000, potrivit Direcției Județene de Statistică. În afara acestei scăderi, cele trei decenii poartă și amprenta caracteristică unui proces de îmbătrânire demografică, cauzat în principal de scăderea natalității. Aceasta a determinat reducerea absolută și relativă a populației tinere (de 0-14 ani), creșterea speranței de viață determinând, în paralel, creșterea numărului și ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). Astfel, ponderea populației tinere a scăzut de la 22% (82.000 locuitori) în 1992 la 14% (34.400) în 2023, în timp ce ponderea celei vârstnice a crescut în aceeași perioadă de la 11% (41.800) la 24% (58.500). În același timp, ponderea populației adulte, de 15-64 ani, a scăzut de la 67% (259.600 locuitori) la 63 % (151.900 locuitori).

Un alt indicator care iese în evidență, în acest context, îl reprezintă raportul de dependență al vârstnicilor, adică numărul de persoane de 65 de ani și peste ce revin la 1.000 de persoane adulte de 15-64 ani. Acest raport a crescut de la 166 la 385, generând în timp o sarcină socială sporită pentru adulți. Pe de altă parte, indicele de îmbătrânire demografică (reprezentând numărul vârstnicilor ce revin la 1.000 de tineri de 0-14 ani) a crescut de la 510 în 1992, la 1.749 în 2023. În ceea ce privește speranța de viață la 65 de ani (un indicator sintetic ce reflectă influența condițiilor de viață ale populației asupra numărului de ani pe care îi mai poate trăi o persoană), aceasta este, în prezent de 11,5 ani.

O îmbunătățire a condițiilor de viață, dar și o creștere a nivelului serviciilor medicale specifice oferite populației vârstnice, ar duce implicit la creșterea speranței de viață la 65 de ani. Revenind însă la „hainele grele – vechi și puține“, putem reține că la finele lunii noiembrie, conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice (instituție în ale cărei evidențe se află doar o parte a vârstnicilor), în Caraș-Severin numărul pensionarilor din sistemul asigurărilor de stat a fost de 66.541 (cu o pensie medie de 2.695 lei), iar cel al foștilor agricultori de 616 (cu o pensie medie de 864 lei). Întrucât multe din veniturile din pensii și indemnizații, cumulate, s-au situat sub valoarea de 1.281 de lei, 11.889 de pensionari din sistemul public au primit și indemnizație socială, în medie de 478 de lei, aceasta fiind de 409 lei în cazul celor 394 de foști agricultori.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu