Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta este vestea pe care o transmite deputatul liberal Dumitru Rujan, în contextul în care vorbește despre două majorări de pensii, prognozate deja pentru anul următor!

„Bani mai mulți pentru pensionari, pentru părinții și bunicii noștri! Anul viitor, pensiile vor crește în două etape: la 1 ianuarie cu 13,8% – rata inflației și, ulterior, la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi a pensiilor. Totodată, se vor introduce beneficii suplimentare pentru mame: femeile care au născut și crescut mai mulți copii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu o durată de până la 3 ani și 6 luni. PNL susține contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea!“, a precizat deputatul cărășean.

Pe lângă majorarea de la 1 ianuarie, cu 13,8% a tuturor pensiilor aflate în plată, se speră ca noua recalculare să elimine toate inechitățile din sistem, lucru care se va întâmpla la 1 septembrie 2024. Această dată reprezintă momentul în care intră în vigoare reforma din sistemul public de pensii, iar beneficiarii sistemului vor primi de atunci pensiile recalculate după noua formulă.

JCS-T.K.