REȘIȚA – Contractul, primul pe ciclul de finanțare 2021-2027, a fost semnat, joi, de către ADR Vest și Primăria Reșița!
„Realizarea unei legături între nucleele urbane Govândari și Centrul Civic din Municipiul Reșița – Componenta 2 – promenadă și pasarele“ reprezintă un proiect despre care am mai relatat în diferite faze ale transformării lui din idee în realitate. Evident, de importanță deosebită este momentul în care sursa de finanțare devine sigură, iar acesta a fost consemnat în 11 iulie, prin semnarea contractului care asigură suma de 13.378.430,45 euro. Contribuția din partea UE și de la bugetul de stat, asigurată prin Programul Regional Vest, componenta de Mobilitate urbană sustenabilă este nerambursabilă, iar diferența până la valoarea totală de 16.527.539,85 euro, neeligibilă, reprezintă contribuția proprie a municipiului la proiectul a cărui perioadă de implementare este de 30 de luni.
„Vor fi amenajate promenade și piste de biciclete pe ambele maluri, pe o lungime de aproximativ 4,6 kilometri. Continuitatea promenadei și a pistelor peste râul Bârzava va fi asigurată prin șase pasarele noi, cu structură metalică și o arhitectură deosebită. De asemenea, se vor realiza plantări de arbori și arbuști și însămânțări pe toată suprafața verde, vor fi amplasate rastele, bănci și coșuri de gunoi, sistemul de iluminat va fi modernizat și se va reface balustrada de protecție de pe malul râului Bârzava. În zona podurilor CFR, promenada și pista de biciclete vor subtraversa linia de CF prin albia râului Bârzava, prin realizarea unui sistem de flotoare plutitoare.“, precizează ADR Vest, într-un comunicat.
Investiția este menită a reface coloana vertebrală a orașului industrial Reșița, alături de celelalte proiecte europene realizate deja sau pe care le are pregătire Primăria: malurile râului Bârzava și zona care face legătura între principalele cartiere ale urbei, Govândari și Centrul Civic.
Pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, regiunea noastră beneficiază, prin Programul Regional Vest 2021-2027, de fonduri europene în valoare totală de 1,18 miliarde euro, din care au fost contractate până în prezent proiecte a căror valoare depășește 200 de mil. euro.
JCS-Walter Fleck