CARAȘ-SEVERIN – Acesta este dezideratul pentru care Romeo Dunca a dat palma cu alți patru șefi de județe, în speranța colaborării pentru dezvoltarea unui turism de calitate!
În cadrul întrunirii de la începutul acestei săptămâni, de la Consiliul Județean Timiș, turismul a fost abordat ca domeniu strategic al economiei regionale, iar cei cinci lideri ai regiunii au fost de acord cu înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD), pentru regiunea Banat-Crișana, care să contribuie la creșterea circulației turistice și a volumului de încasări din turism la nivel regional.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a participat la ședință alături de reprezentanții celorlalte patru județe partenere, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj. Scopul ședinței a fost înființarea OMD Banat-Crișana.
„În perioada următoare, se vor constitui două grupuri tehnice de lucru din partea administrațiilor județene, unul juridic având ca scop înființarea asociației, iar cel de-al doilea grup de lucru se va ocupa de identificarea tuturor obiectivelor turistice din cele cinci județe participante. Banatul Montan este o zonă care are multe de oferit, iar turismul a devenit o prioritate pentru autoritățile județene.“, a declarat Romeo Dunca în cadrul ședinței.
Avantajele competitive ale fiecărui județ, potențate prin abordarea colaborativă, ar putea transforma, în scurt timp, regiunea Banat-Crișana într-o destinație de interes internațional, sub sfera de influență a titlului de Capitală Europeană a Culturii, deținut de Timișoara.
„Anul trecut, guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență referitoare la Organizațiile de Management al Destinației. Conform documentului, acestea reprezintă o nouă formă de gestionare a destinațiilor turistice care permite dezvoltarea turismului, cu implicații directe în creșterea circulației turistice, a volumului de încasări din turism atât la nivel local, cât și la nivel național. De asemenea, în cadrul ședinței au fost discutate opțiunile de organizare a OMD-ului în zona Banat-Crișana, cu sugestii și recomandări concrete, practice și implementabile, subliniind justificarea acestora, părțile interesate responsabile și perioada de implementare.“, transmite administrația cărășeană.
JCS-A.M.