Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – E poziția oficială a președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, după discuțiile avute în oraşul de pe Cerna cu oficiali de la CFR, Drumuri Naționale, OCPI Caraș-Severin, primarii din Herculane și Mehadia și reprezentanții Herculane Project!

Președintele Romeo Dunca și arhitectul șef Luminița Munteanu i-au invitat la o întâlnire de lucru, în Băile Herculane, pe directorul Sucursalei Regionale CFR Călători Timișoara, Ion Stoichescu, directorul regional al DRDP Timișoara din cadrul CNAIR, Horațiu Simion, directorul executiv OCPI Caraș-Severin, Rusalin Mureșan, primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău, primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac și reprezentanții Herculane Project. Discuțiile s-au purtat pe marginea lucrărilor de reabilitare a uneia dintre cele mai frumoase gări din România și pe necesitatea găsirii unor soluții pentru construcțiile din imediata apropiere a monumentului istoric.

„Discuții aplicate nu le puteam avea decât la fața locului, la gara din Băile Herculane, unde am revăzut exact starea construcțiilor amplasate în imediata vecinătate a monumentului istoric și situația juridică a terenurilor. M-a bucurat vestea restaurării de către CFR a gării din Băile Herculane, este și motivul pentru care ne-am mobilizat rapid pentru că trebuie să sincronizăm momentul finalizării lucrărilor de modernizare cu desființarea clădirilor ilegale pentru a pune, cu adevărat, în valoare un monument emblematic pentru Caraș-Severin”, a declarat, cu această ocazie, președintele Romeo Dunca.

Continuate la sediul primăriei, discuțiile au adus în prim plan necesitatea reglementării aspectelor urbanistice motiv pentru care Primăria Băile Herculane va iniția un nou Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona gării. Gara Băile Herculane, administrată de CNCF CFR SA, a fost inclusă în proiectul „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de stații de cale ferate din Romania SRCF Timișoara – Lot Stația Băile Herculane”, proiect ce face parte din Master Planul General de Transport al Romaniei cu finanțare prin POIM. Actele necesare eliberării certificatului de urbanism în vederea restaurării gării au fost depuse la Consiliul Județean Caraș-Severin la finalul lunii martie 2021.

S-a mai convenit ca în ceea ce priveşte zona 7 Izvoare, împreună cu Ordinul Arhitecţilor să fie propus un concurs de soluţii care să includă zonă pietonală şi piste de biciclete. JCS-N.C.