CARAȘ-SEVERIN – După atâtea așteptări, provocări, inclusiv birocratice, și pregătiri, catamaranul Baziaș 4 circula pe Dunăre fără documente… Din fericire, acum le are!
Sezonul curselor cu feribotul a fost deschis oficial în 22 iulie, după ce, tot oficial, se declarase că au fost parcurse toate procedurile birocratice necesare. În teorie, catamaranul Baziaș 4 și pontonul Baziaș 3 erau date în administrare noii Asociații de Dezvoltare Intercomunitară ”Feribot Moldova Nouă-Serbia”, în care s-au asociat Consiliul Județean și Primăria Moldova Nouă. Aprobarea asocierii s-a făcut, în CJ, în februarie, instanța a admis cererea de dobândire a personalității juridice în aprilie, iar ambarcațiunea și-a reluat din nou activitatea.
Doar că, dincolo de festivități și de reluarea curselor obișnuite, dincolo de plimbări, poze și videoclipuri, bacului îi lipsea fix documentul care să ateste dreptul cuiva de a-l folosi! Mai exact, a fost folosit înainte de a primi aprobarea necesară din partea proprietarului!
Abia în ședința Consiliului Județean de săptămâna aceasta, forul a dat bacul și pontonul cu titlu de împrumut de folosință, cu titlu gratuit, din proprietatea privată a județului, în favoarea ADI ”Feribot Moldova Nouă-Serbia”. Acum poate fi folosit, cu acte, pentru o perioadă de 6 ani. Totodată, prin hotărârea județului, obiectivul nu poate fi folosit decât în conformitate cu destinația acestuia. Și nu poate fi folosit de altcineva, decât cu aprobarea prealabilă a Consiliului Județean.
În sfârșit, putem răsufla ușurați! Noroc că nu le-au cerut actele la frontieră…
JCS-A.M.
1 Comentariu
Mulțumim din inima partidului (știți care…) si in primul rand lui John, John Crina, pentru ca deja o jumătate de sezon s-a dus pe apa Dunării, iar rentabilitatea e din praștie! Silvica, pregateste bugetul CJ, ca o sa aveți de acoperit o gălăgie de bani pentru pagube/cheltuieli de funcționare…plus indemnizațiile mirobolantului Consiliu de administrație, din care face parte si…John Crina…ca sa vezi!