Caraş-Severin, Romania

După vacanţa precompetiţională, o parte dintre echipe şi-au reluat deja pregătirile pentru noua „stagiune“. În aceste condiţii, în perioada de acomodare la efort, conform obiceiului, este programată şi vizita medicală. Importantă pentru a se verifica starea de sănătate a sportivilor, dar şi pentru faptul că, fără viza medicală, aceştia nu vor avea drept de joc în competiţiile oficiale. Iar avizul medico-sportiv este elaborat doar de medicul sportiv.

„Acest aviz conferă sportivului dreptul de a participa la antrenamente şi la competiţii, dorindu-se eliminarea unor evenimente nedorite, în timpul efortului fizic, ne-a precizat dr. IoanŞerbescu junior, şeful Cabinetului de Medicină Sportivă Caraş-Severin. De aceea, conducătorii de cluburi, antrenorii şi sportivii trebuie să acorde importanţa cuvenită, să dea dovadă de responsabilitate, pentru a se evita evenimente tragice. După cum se ştie, controlul sportivilor legitimaţi se efectuează doar la cabinetul medical teritorial de medicină sportivă, după o programare prealabilă. Aceştia se vor prezenta cu o fişă medicală, ce va cuprinde obligatoriu examenul EKG şi examenele de laborator. Fără aceste minime investigaţii, nu se va elibera avizul medico-sportiv“.