Caraş-Severin, Romania

În judeţul Caraş-Severin au fost scoase la concurs 17 posturi de medic rezident, din care cinci la Moldova Nouă, patru la Oţelu Roşu şi câte două la Anina, Bocşa, Bozovici şi Caransebeş.

„Fiecare post a fost solicitat de spitalul în cauză. De această dată fiecare spital a avut ocazia să declare posturile de care are nevoie“, a declarat dr. Radu Albotă, director adjunct la Autoritatea de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin. Cei care vor câştiga concursul de rezidenţiat vor avea posibilitatea ca din anul III să practice.

De menţionat e faptul că odată câştigat concursul, medicul rezident va semna un contract de minim cinci ani cu spitalul respectiv. Însă, dacă posturile vor fi ocupate va rămâne de văzut. „Vom vedea câţi vor veni, câţi vor fi interesaţi să profeseze la spitalele din judeţ“, a concluzionat Albotă.