Caraş-Severin, Romania

Ne batem cu pumnii în piept că vrem să transformăm turismul în minunea care va dezvolta acest judeţ.

Nu există semne clare de unde vom începe. Ştim doar că cele mai importante obiective turistice din Caraş-Severin se găsesc în administraţia Ocoalelor Silvice. Iar în perimetrul ocoalelor silvice se află zeci de cantoane silvice şi cabane de vânătoare, frumos amenajate, cu spaţii de cazare, care pot găzdui sute de turişti.

Şi nu spunem noi acest lucru ci broşurile de prezentare ale instituţiilor silvice. Păcat însă că cele mai multe locuri de cazare nu sunt destinate tuturor turiştilor, ci sunt rezervate „turiştilor cu funcţii înalte“, iar cele prezentate în broşuri rămân poate doar justificări a modului de cheltuire a banilor faţă de Regia Naţională a Pădurilor.

Şi vă puteţi convinge singuri de această realitate încercând să vă cazaţi la vreunul din cantoanele silvice din judeţ.

De foarte multe ori oamenii ne-au sunat la redacţie pentru a ne vorbi de aceste aspecte şi când reclamaţiile au fost multe am început să le dăm crezare, nu înainte însă de a ne convinge şi noi.

Astfel, am încercat şi noi să ne cazăm la Cabana „Gârniţa“ de lângă Bocşa, la Cantoanele Buhui şi Cârneala din apropierea Aninei, precum şi la una din cele două vile aflate în preajma Lacului Ochiul Beu. Credeţi că am reuşit? Nu.

Pentru că dacă la unele nu am găsit pădurarul, la cele la care am dat de pădurar acesta nu ne putea caza fără „aprobarea şefului“.

Şi cum îl poţi găsi pe şef în mijlocul pădurii, acolo unde poate el nu a dat decât când s-a inaugurat modernizarea cantonului, sau, după cum spunea pădurarul râzând complice, „şeful dă pe aici cu prilejul unor chindii“. Iar în pădure, şansele de a da de „şeful ocolului silvic X“ la telefonul mobil sunt nule.

Ca turist, chiar dacă nu ai vrut decât să vizitezi ceva din splendorile acestui judeţ, nu-ţi rămâne decât să te întorci acasă şi să te întrebi de o sută de ori: pentru ce aceste reclame false? Oare se vrea într-adevăr dezvoltarea turismului în Caraş-Severin?

Sau rămânem la acel turism destinat „celor cu funcţii înalte“ care merg în natură doar să chefuiască?

Nina Curiţa