Se pare că municipiul Reşiţa are mai mulţi revoluţionari (indemnizaţi sau nu) pe metru pătrat decât „visează“ alte oraşe. Acest aspect a fost adus în atenţia opiniei publice chiar de către Octavian Ţunea, prefectul judeţului Caraş-Severin, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural.
„Numărul revoluţionarilor din Reşiţa m-a uimit de-a dreptul. Avem 468 de revoluţionari în judeţ. Mai mult de atât, am văzut că pe liste apar foarte mulţi medici şi poliţişti. Chiar şi Mircea Popa, fost primar al Reşiţei, are calitatea de revoluţionar. Chiar atât de mulţi să fie?“, spunea Ţunea.
„Ţin să îl contrazic pe dl prefect, nici măcar 200 de revoluţionari nu sunt indemnizaţi. Din punctul meu de vedere, nu este un număr mare, mai ales că mulţi dintre cei care beneficiază de indemnizaţii reparatorii sunt urmaşi ai eroilor din 1989 sau răniţi la Revoluţie“, a spus pentru Jurnal CS Irinel Struţă, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Revoluţionari ’89.
Însă, conform CJP Caraş-Severin, numărul de persoane care beneficiază în judeţ de indemnizaţii reparatorii este de 364!
„Din totalul celor 364 de persoane ce beneficiază de indemnizaţii reparatorii, numărul de urmaşi ai eroilor martiri este de 24“, a declarat pentru Jurnal CSCătălin Bîcleşanu, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin. În judeţul nostru, vârsta medie a celor ce beneficiază de o astfel de indemnizaţie este de 54,5 ani, în timp ce indemnizaţia medie este de 1.681,24 de lei lunar.
„Sumele pe care statul le cheltuie cu plata acestor indemnizaţii sunt foarte mari“, a spus Octavian Ţunea, prefectul judeţului. Pentru că indemnizaţiile s-au acordat retroactiv, adică de când au fost depuse dosarele de preschimbare a certificatelor de revoluţionar, unii au avut norocul să primească sume care i-ar face invidioşi chiar şi pe câştigătorii de la Loto. Astfel, un revoluţionar din Caraş-Severin a primit retroactiv suma de 139.655 de lei. Mult sau puţin? Judecaţi dumneavoastră…
„Trebuie menţionat şi faptul că în judeţ există luptători ai Revoluţiei din decembrie ’89 care au certificate, însă muncesc şi au un venit mai mare decât salariul mediu utilizat la stabilirea bugetului şi care nu primesc indemnizaţii“, a spus Irinel Struţă, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Revoluţionari ’89.
Întrebat de Jurnal CS dacă suma pe care statul o plăteşte revoluţionarilor din judeţ este mare, Struţă a replicat: „Un fleac!“ Ei bine, acel „fleac“ se ridică la 726.452 de lei (adică circa 7,3 miliarde de lei vechi). Ce mai fleac…
Anca Preda