Caraş-Severin, Romania

Ambele autoturisme au fost imobilizate la PTF Naidăş iar cei care au încercat să le introducă în ţară sunt cercetaţi pentru furt. Vineri, în jurul orei 3.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în ţară un autoturism marca Mercedes Benz, condus de către Cătălin C., din judeţul Timiş.

La control s-a constatat că maşina apare în baza de date Interpol ca fiind furată din Italia în data de 27.07.2009, furtul fiind reclamat pe data de 28 ianuarie 2010. Autoturismul este fabricat în anul 2006 şi are o valoare de aproximativ 126.500 de lei.

Pentru confirmarea celor constatate, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări mai amănunţite, luând legătura prin Punctul de Contact Oradea cu autorităţile italiene. Astfel, s-a confirmat faptul că autoturismul în cauză era furat. În consecinţă, s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru furt.

Tot vineri, în jurul orei 6.30, tot la P.T.F. Naidăş, a încercat să intre în România şi un Audi condus de către Mihaela I., domiciliată în Caraş-Severin. La controlul efectuat s-a constat că şi acest autoturism figura ca furat din data de 9 aprilie 2001.

Pentru confirmarea celor constatate s-a procedat la efectuarea verificărilor amănunţite, care au confirmat că autovehiculul fabricat în anul 1997, în valoare de aproximativ 33.600 de lei, este furat. În consecinţă, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru furt.

Cristian Franţ