ZĂVOI – Procurorul de caz a finalizat cercetările în dosarul omorului din luna decembrie, când la un sălaș din zona Săliştea din Vale, în extravilanul localității Zăvoi, doi ciobani s-au luat la harță, în urma conflictului unul dintre ei pierzându-și viața!
Potrivit Biroului de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, din probatoriul administrat în cauză „a rezultat următoarea situație de fapt: În noaptea de 07/08.12.2025, intervalul 18:44 – 08:30, în timp ce se aflau la sălaşul din extravilanul loc. Zăvoi, zona Săliştea din Vale, jud. Caraş-Severin, inculpatul E. I. (38 de ani) l-a lovit cu un vătrai metalic în mod brutal, direct şi repetat pe G. G. (64 de ani), la nivelul corpului şi capului, pe fondul unui conflict anterior şi a consumului voluntar de alcool, cauzându-i multiple leziuni traumatice, acțiuni ce au avut ca urmare necondiţionată decesul victimei.”
Rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Caraș-Severin, cu autorul în arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 C.p. Parchetul mai precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
JCS-A.M.
