Maşinile urmează să fie aduse din Italia, după ce în urmă cu mai multe luni o delegaţie arădeană formată din reprezentanţii conducerii Companiei de Transport Public s-a aflat pentru câteva zile la Roma în scopul finalizării demersurilor de achiziţionare, la preţuri reduse, de autobuze de tip nou.
Conform spuselor primarului, autovehiculele vor fi introduse în reţeaua de transport preurban. Mai exact, ele vor fi folosite de CTP pentru transportul persoanelor din localităţile apropiate municipiului spre Arad.
Zona metropolitană, despre care se vorbeşte mult în ultima perioadă de către executivul local, prinde astfel contur, totul începând cu uşurarea accesului persoanelor din comunele învecinate.
Transportul preurban va folosi şi pentru atragerea forţei de muncă spre Arad, respectiv, pentru atragerea consumatorilor, speră conducerea Primăriei.
Simona Mazăre