CARAȘ-SEVERIN – Anticipând ziua de 8 Martie, filiala județeană a partidului și-a prezentat o parte a activistelor din județ!
Conferința de presă a Alianței pentru Unirea Românilor, cea de ieri, s-a deosebit de cele precedente atât ca fond, cât și ca formă. Dat fiind că urma Ziua Internațională a Femeii, coordonatorul filialei, Samuel Miclău, a stabilit că nu se va vorbi despre alte partide, ci doar despre domnișoare și doamne, drept care o parte a membrelor de partid aveau să se prezinte, vorbind totodată și despre motivele pentru care au ales să intre în politică.
Lidia Olteanu (foto, la microfon), antreprenor din Topleț, nu a mai făcut politică până acum, dar a susținut, de-a lungul timpului, „N persoane care aveau viziuni, au intrat în consiliul local și n-au făcut nimic“. Drept care acum „s-a supărat“ și a decis să candideze din partea AUR pentru Primăria Topleț. „Împreună cu echipa minunată pe care o am, formată din oameni din domeniul bancar, arhitecți, antreprenori, oameni cu viziuni, ne propunem mai multe obiective, cum ar fi bunăstarea din localitate. Timp de mulți ani, vreo șase mandate, chiar n-am primit nimic. Noi cetățenii, că ei, poate! Avem o infrastructură de apă, dar nu este potabilă ci doar menajeră, canalizarea e făcută de bunicii și străbunicii noștri, ce să mai zic de ulițe, de străzi.“, a enumerat ea, accentuând că, în ciuda tonului amuza(n)t și primăvăratic pe care-l folosește, este o persoană care chiar realizează tot ce-și propune.
Și-au prezentat viziunile, în continuare, Valentina Micu, Valentina Constantin, Gabriela Jompan, Adina Damian și Larisa Ursu, doar o parte a activului feminin al AUR, potrivit lui Samuel Miclău. „Mai avem doamne care vor candida pentru primăriile din județ și le vom prezenta în perioada următoare, împreună cu restul candidaților, cel mai probabil în prezența președintelui George Simion.“, a precizat acesta.
În prezent, AUR are constituite 55 de organizații locale în județ, cărora li se adaugă persoane de contact și membri în aproape toate UAT. Având în vedere acest lucru, e puțin probabil ca până la 9 iunie să aibă loc și alegeri interne la nivelul filialei, astfel încât persoanele din structurile și funcțiile de conducere, numite în prezent, să fie validate și prin votul membrilor AUR.
JCS-Walter Fleck