CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeş a reziliat contractul de concesiune pentru cele 364 de hectare de păşune. Reuniunea ordinară a legislativului caransebeşean de miercuri s-a axat în principal pe subiecte edilitare şi de investiţii. Spre exemplu, aleşii gugulani au aprobat proiecte de hotărâre dedicate amenajării sensului giratoriu de la intersecţia BCR sau suplimentării de fonduri pentru reparaţii capitale la trotuarele din Caransebeş. În acelaşi timp, s-a dat undă verde reparării halei de lactate din Piaţa Agroalimentară, locaţie care va fi şi etajată, lucrările ridicându-se la peste 630 de mii de lei.
Rămânând tot în Piaţa Agroalimentară, trebuie spus că legislativul a mai decis scoaterea la licitaţie a unor spaţii comerciale, preţul de pornire fiind de şase euro pe metru pătrat lunar. Mai mult, pentru că se apropie iarna, plenul a fost de acord cu preluarea în domeniul public a peste 200 de metri pătraţi de trotuar de protecţie în cartierul Pipirig.
Aleşii au considerat necesară o astfel de măsură pentru ca primăria să poată executa reparaţiile necesare pe suprafaţa situată la parterul Blocului 109 de pe str. Ardealului, care pe timp de iarnă creează probleme trecătorilor. Ordinea de zi a mai cuprins şi alte subiecte, unul dintre acestea referindu-se la rezilierea contractului de concesiune încheiat de administraţia locală cu Asociaţia Crescătorilor de Animale din Caransebeş pentru cele 364 de hectare de păşune ale municipiului.
Legislativul local a considerat că asociaţia nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, neefectuând lucrările de curăţare a păşunii. Cu alte amănunte de la şedinţa Consiliului Local Caransebeş vom reveni în ediţiile viitoare ale JCS.
Lidia Almăjanu
