În urma acestei acţiuni, poliţiştii comunitari au identificat trei persoane care apelau la mila publică, alte trei au fost sancţionate pentru că s-au constituit în grupuri în vederea săvârşirii de acţiuni ilicite, două persoane au fost amendate pentru că au consumat alcool în locuri publice, cinci persoane au fost sancţionate pentru practicarea prostituţiei, iar una dintre ele a fost sancţionată şi pentru ameninţarea şi adresarea de injurii unui agent de poliţie comunitară.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în urma acestei acţiuni se ridică la 5.000 lei.
Carmen Barna
