Caraş-Severin, Romania

Membrii Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au întrunit ieri pentru a face o analiză a evenimentelor provocate de ploile din ultimele zile. Au fost afectate peste 1.300 de hectare de teren, zeci de km de drum, sute de gospodării şi locuinţe, patru obiective socio-economice, 50 de persoane au fost evacuate din locuinţe şi au decedat 12 iepuri şi 22 de găini. Cam acestea sunt pagubele pentru care autorităţile judeţene din Caraş-Severin vor cere despăgubiri de la Bucureşti.

Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a fost convocat joi de către preşedintele acestuia, prefectul Octavian Ţunea.

În cadrul şedinţei s-a prezentat un bilanţ al pagubelor cauzate de inundaţiile din ultimele zile în judeţ, care însă se poate modifica odată ce comisiile de evaluare vor ajunge la faţa locului.

„Trebuie făcută o evaluare exactă şi concretă pentru a putea trimite spre Bucureşti o situaţie corectă a pagubelor provocate de precipitaţiile abundente. Fondul de intervenţii este gol, însă poate vom primi banii pentru despăgubiri la rectificarea bugetară ce va avea loc în luna iunie“, a spus Ţunea. Iată cum arată pagubele provocate în judeţ de ploi în km de drum afectat: drumuri naţionale – 0,15 km (DN 57 Moldova Nouă); drumuri judeţene 15,5 km (printre care DJ 571 B Şopotu Nou, DJ 586 A Dognecea, DJ 608B Copăcele, DJ 608 Turnu Ruieni, DJ 571A Gârnic); drumuri comunale: 6,3 km; drumuri forestiere: 53,02 km.

De asemenea, apele au inundat 46 de locuinţe, cele mai multe la Socol (23), 74 de gospodării şi anexe, dintre care 30 la Lăpuşnicu Mare, 873 ha de teren arabil şi 553 ha păşuni şi fâneţe precum şi 87 de fântâni. „Sper ca evaluarea şi raportul final să fie gata cât mai repede cu putinţă“, a spus la rândul său preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde.

Anca Preda