În timpul discuţiilor a fost subliniată noua prevedere legislativă, conform căreia ONG-urile pot solicita consiliilor locale, din acest an, scutire pentru impozitul pentru spaţiile în care funcţionează. Unul dintre subiectele abordate s-a referit la iniţierea unor demersuri pentru simplificarea procedurii acordării celor 2% din impozit pentru ONG-uri, context în care s-a pus în discuţie sistemul din Ungaria.
La final, prefectul Ovidiu Drăgănescu a afirmat că îi va transmite ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, sugestiile şi problemele ridicate de ONG-urile timişene.
Un al subiect abordat s-a referit la problemele copiilor aflaţi în plasament la familii, respectiv ale familiilor sărace care nu pot oferi condiţiile necesare copiiilor, urmând ca în perioada următoare să fie organizată o întâlnire la care să fie invitate instituţiile care au competenţe în domeniu, pentru a se vedea cum pot fi ajutaţi şi protejaţi aceşti copii.
