Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Adică două truse de chei fixe și tubulare, o drujbă și patru clești, valorând undeva la 2.000 de lei, furate din portbagajul unui autoturism din parcarea unui supermarket din Caransebeș, toate recuperate de polițiști!

Un bărbat s-a plâns polițiștilor, în 8 februarie, în jurul orei 18.00, despre faptul că din autoturism i-ar fi fost furate mai multe bunuri. Oamenii legii au putut afla că, în aceeași zi, în jurul orei 14.00, bărbatul și-ar fi lăsat mașina în parcarea unui supermarket din Caransebeș, după care s-a dus acasă.

„Când a revenit în parcarea supermarketului, acesta a observat că ușa portbagajului este deschisă, iar din interior lipsesc două truse de chei fixe și tubulare, o drujbă și patru clești, bunuri a căror valoare a fost estimată la aproximativ 2.000 de lei. În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, fiind vorba despre doi bărbați, în vârstă de 31 și 25 de ani, din municipiul Caransebeș. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 31 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Totodată, bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate.“, ne asigură Poliția județului.

În cazul celor doi, cercetările continuă pentru comiterea infracțiunii de furt, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, atât pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei, cât și pentru dispunerea de măsuri legale.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu