Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Rotarienii caransebeşeni, ruşinoşi din fire, ne-au sunat să ne povestească ceva despre acţiunile de caritate neonorate. Umblă vorba prin urbea gugulană că organizatorii Balului „Tradiţie şi solidaritate în Banatul Montan“ din 2011, cei de la Clubul Rotary Caransebeş, au rămas cu oareşce „găuri“ în buget în urma licitării diverselor obiecte de către invitaţi.

Potrivit unor surse din rândul rotarienilor, câţiva din filantropii de ocazie prezenţi, altfel extrem de vocali, care au ţinut morţiş să-şi etaleze forţa financiară în faţa oficialităţilor locale şi a invitaţilor, au uitat, spre exemplu, să plătească cei 10.000 de lei pentru eşarfa tricoloră a primarului Marcel Vela.

Unde mai pui că aceleaşi surse spun că nici alţi 2.000 de lei, pentru un obiect de anticariat licitat de unul din „patronii“ cu pretenţii, nu au mai fost văzuţi cash sau cec, astfel că banii destinaţi unor burse pentru copiii merituoşi nu au ajuns nici până zi de azi la aceştia. Probabil că „oamenii de afaceri“ au fost afectaţi de criza economică resimţită la nivelul întregii ţări. Sau or fi fost supăraţi că nu au reuşit să câştige nici măcar un tablou semnat de Popa’s la tombola pusă la cale de organizatori?

Altruistul Egoist