Din primele cercetări, se pare că şoferul a încercat să efectueze o manevră de depăşire dar s-a lovit frontal de un pom.
Datorită impactului puternic, pomul s-a rupt iar autoturismul, o Dacia Super Nova, a căzut de la o distanţă de patru metri într-un canal proiector.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ au intervenit la descarcerarea uneia dintre victime şi la defrişarea zonei pentru scoaterea autoturismului din canal. Toate cele cinci persoane au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Reşiţa.