Handbalistele de la Universitatea încheie săptămâna de foc cu o partidă dificilă pe teren propriu, în faţa campioanei en titre, Oltchim Rm. Vâlcea. Aceasta după ce, miercuri au întâlnit pe Jolidon Cluj-Napoca, în deplasare, formaţie de care au fost învinse cu 39-26 (19-12).
Timp de 20 de minute, elevele antrenorilor Florin Pera şi Liviu Viaşu au jucat de la egal la egal cu o echipă care are ca obiectiv clasarea pe podium la finalul acestui sezon. În ultimele zece minute ale primei reprize s-a făcut diferenţa, astfel că de la 11-10 s-a ajuns la 19-12 pentru gazde.
Prof. Florin Pera a recunoscut cu fair-play superioritatea echipei clujene. „Jolidon este o formaţie mult mai bună decât noi. A avut un atu în extremele Dincă şi Paraschiv, care au înscris multe goluri pe contraatac. Deoarece scorul înregistrat pe tabelă nu prea ne mai dădea şanse, am decis să rulez tot lotul avut la dispoziţie, pentru că oricum, în acest sezon, avem ca obiectiv formarea unei echipe. Noi trebuie să ne realizăm obiectivul, de menţinere în Liga Naţională pentru sezonul 2010-2011 şi de întărire a echipei. Se ştie că problemele medicale nu ne dau pace. La Cluj-Napoca nu am utilizat-o pe Loredana Iancu, nerefăcută după accidentarea de acum două săptămâni. O altă absenţă este cea a Mariei Turnea. Acum ne pregătim pentru întâlnirea cu Oltchim, de sâmbătă, şi aşteptăm ca Sala Polivalentă să fie plină, deoarece avem nevoie de suporteri“, a spus Florin Pera.
Partida cu Oltchim va avea loc mâine, de la ora 11.00, fiind arbitrată de Ana Maria Duţă şi Diana Florescu. Biletele pentru acest meci, la preţul de 4 lei, vor fi puse în vânzare vineri după-amiază, la Sala Polivalentă.
Marian Cărăvan