„Am crezut ca o administratie mai proasta decât cea a lui Dorel
Popa nu mai poate exista, dar la doi ani dupa ce Falca a devenit primarul Aradului
sunt convins ca exista” – ne-a declarat Claudiu Cristea, presedintele
PNTCD Arad.
Taranistii aradeni s-au oprit asupra afacerilor Parktronik si Casarom. În
primul caz, prin rascumpararea serviciului de parcare de aproximativ 1.500.000
Euro, fara a face nimeni demersuri pentru rezilierea respectivului contract,
primarul Falca dovedeste lipsa de interes fata de banul public.
Realizarea lui Falca – „demna de toata lauda”
Prezentata ca o realizare a administratiei Falca, reducerea cu 29 Ha a suprafetei
de 60 Ha alocate proiectului Casarom în mandatul Popa, nu este decât
o legalizare a afacerii Casarom. Realizarea lui Falca este legalizarea vânzarii
a 31 de Ha de teren cu 16.000 de Euro într-o zona în care metrul
patrat pe piata libera se vinde cu 120 Euro.
„Trebuie sa recunoastem ca aceasta este o realizare care nu sta la îndemâna
oricui mai ales ca si în acest caz toate termenele prevazute în
contractul încheiat între Primarie si Casarom au fost depasite,
iar contractul trebuia reziliat pentru neîndeplinirea obligatiilor pe
care Casarom si le-a asumat” – ne-a declarat fostul consilier taranist,
Marcel Chiscan.
M.C.
