CARAȘ-SEVERIN – La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc un turneu de fotbal juniori U19 ani desfășurat în localitatea Berzovia. Turneul a fost organizat de către Liceul Tehnologic Berzovia, cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Consiliului Județean Caraș-Severin și al firmei ProiectMetal.
La aceasta competiție au participat trei echipe, și anume ASS Star Berzovia, Liceul Teoretic Traian Vuia din Făget și CSȘ REȘIȚA. Câștig de cauză au avut gazdele de la ASS Star Berzovia. Acest turneu a fost organizat în cadrul proiectului „FOTBALUL JUVENIL ÎN MEDIUL RURAL”. Valoarea totală a proiectului este de 19.524 lei, cu finanțare din partea Consiliului Județean Caraș-Severin de 17.569,50 ron. Tot în cadrul acestui proiect, echipa din Berzovia a efectuat un cantonament în localitatea Buziaș, în perioada 28.08. – 01.09. 2019.
„Sunt profesor de educație fizică și sport la Liceul Tehnologic Berzovia din anul școlar 2017-2018. Mă bucur că datorită acestui proiect am reușit sa obținem prin asociația sportivă școlară finanțare din partea Consiliului Județean. Suntem înscrși cu această echipă în campionatul județean de fotbal juniori U19. Eu sunt președintele și antrenorul secțiilor de handbal de la Golden Kids Bocșa și am simțit nevoia de o nouă provocare. Drept urmare, am preluat, la propunerea conducerii școlii, echipa de fotbal juniori. Ca și obiective cu această echipă pot spune că dorim să câștigăm campionatul și foarte important este ca acești copii să facă și altceva, să le oferim o alternativă de petrecere a timpului liber”, a declarat Ionuț Bogdan Bosioc, profesor de educație fizică și sport la Liceul Tehnologic Berzovia.
Ștefan Moraru
