Caraş-Severin, Romania

Ani la rând s-au plătit multe miliarde de lei pentru casele distruse de inundaţii, iar acum că s-a ajuns la fundul sacului, statul vrea să-şi refacă resursele. Cum? Obligându-ne pe toţi să plătim asigurări împotriva inundaţiilor, chiar dacă locuim la ultimul etaj al unui bloc. Facem referire la inundaţii pentrul că ele reprezintă unul dintre riscurile principale pe care poliţa obligatorie le acoperă.

Dintre toate companiile de asigurări care sunt pe piaţă numai 13 sunt acţionare la PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor). Este vorba de Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, CarpaticaAsig, Grawe, CreditEurope, ABCAsigurări, Certasig, CityInsurance şi Platinum.

Valorile asigurărilor vor fi de 10, respectiv 20 de euro pe an. Aceste sume vor acoperi daune de până la 10.000, respectiv 20.000 de euro. Cei care au locuinţe cu valori care depăşesc aceste sume sunt sfătuiţi să-şi facă suplimentar şi o asigurare facultativă. Pentru că cel mai adesea sunt probleme în mediul rural, asigurătorii au afirmat că această poliţă este destinată în special zonelor rurale din România care se confruntă cu astfel de calamităţi naturale.

Acesta este şi motivul pentru care nu se acoperă prin acest tip de poliţă decât trei riscuri, poate cele mai mari: inundaţiile, cutremurul şi alunecările de teren. Proprietarii de case care au deja o asigurare facultativă au un interval de timp de un an în care trebuie să-şi facă şi această poliţă obligatorie. Dacă asigurarea era în vigoare în acest an, având în vedere numărul mare de case luate de ape, conturile asiguratorilor s-ar fi „subţiat“ cu aproximativ 35 de milioane de euro.

Anca Preda