REŞIŢA – Blocul Naţional Sindical şi sindicatul societăţii reşiţene au trimis o solicitare preşedintelui Klaus Iohannis.
După conferinţa de presă comună ce a avut loc zilele trecute cu privire la soluţiile de implementat pentru reactivarea societăţii, cele două sindicate au întocmit un document pe care l-au remis Preşedinţiei. Actul este însoţit de anexe cu adresele deja trimise autorităţilor locale şi judeţene, precum şi oamenilor politici cărăşeni. În plus, la dosar există şi o informare asupra situaţiei societăţii efectuată de directorul general Ionel Marcu.
„Considerăm că sunteţi singurul în care noi ne punem ultima speranţă pentru a pune pe ordinea de zi a CSAT în dezbatere «pas cu pas» situaţia de fapt a societăţii menţionate şi cererea dvs. expresă ca dl prim-ministru Victor Ponta «să se ţină de cuvânt»“, se precizează în documentul trimis preşedintelui ţării, semnat de preşedintele sindicatului SC Arsenal SA, Mihai Adrian Başa, şi de preşedintele filialei cărăşene a BNS, Nicolae Drăgan.
În actul menţionat se precizează că programele majore la care societatea reşiţeană poate participa sunt mentenanţa produselor de artilerie aflate în dotarea Armatei – transportorul blindat 8×8 pentru trupe prevăzut în specificaţia tehnică cu tun automat cal. 25 mm, tunuri obuziere autopropulsate de 105 şi 155 mm, precum şi modernizarea tancului TR-85.
Condiţiile pentru revigorarea societăţii sunt legate de demararea programelor în cel mai scurt timp posibil, alocarea de resurse financiare pentru execuţia şi omologarea prototipurilor în România în colaborare cu firme străine, iar gradul de integrare în România să fie cât mai mare. Potrivit actelor amintite, respectivele soluţii ar asigura un preţ de achiziţie mai mic şi asigurarea în condiţii optime a mentenanţei pe perioada de utilizare a produselor.
