REŞIŢA – Deşi toţi agenţii economici se plâng că e criză, datele statistice nu sunt atât de sumbre.Potrivit unei comparaţii efectuate la nivelul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în ceea ce priveşte înmatriculările, anul acesta numărul firmelor a crescut semnificativ. Astfel, dacă în perioada 1 ianuarie-31 mai 2011 au fost operate 557 de înmatriculări de firme (două cooperative agricole, trei întreprinderi de familiale, 126 de întreprinderi individuale, 133 persoane fizice autorizate şi 293 SRL-uri), în aceeaşi perioadă a anului curent, cifra se ridică la 849 de agenţi economici care s-au înmatriculat la ghişeele Oficiului (două cooperative agricole, trei întreprinderi familiale, 97 de întreprinderi individuale, 480 de persoane fizice autorizate şi 267 SRL-uri).
Şi creşterea nu vine doar din numărul înmatriculărilor. Dacă în perioada menţionată a anului trecut au fost operate 119 suspendări de activitate, anul acesta se constată o scădere cu aproape 11 procente, fiind înregistrate doar 106. La fel se întâmplă şi în cazul radierilor, pentru că în primele cinci luni din 2011 au fost înregistrate 530 de astfel de operaţiuni, iar în acest an doar 117 (o scădere de aproape 78 de procente). Singura cifră care nu se înscrie în trend este legată de numărul dizolvărilor de firme, raportat la primele cinci luni ale anului trecut, când au avut loc doar 33 de dizolvări, faţă de 67 anul acesta.
În ceea ce priveşte agenţii economici, la data de 1 septembrie a.c. va intra în vigoare un act normativ care prevede ca, în termen de doi ani, societăţile înregistrate în registrul comerţului care au în denumire sintagma „societate comercială“ (patru în Caraş-Severin) sunt obligate a efectua gratuit demersurile necesare înlocuirii acestei sintagme cu termenul „societate“.
Flavius Rotariu
