Aceştia au fost declaraţi „monument al Naturii“ de către Consiliul Judeţean, la propunerea elevilor de la „Ştefan Anghel“.
Banatul, în special partea sudică, are o climă submediteraneană, care favorizează aclimatizarea acestor specii la noi. Este vorba despre Ginkgo Biloba, chiparoşi de baltă, platani, pini de mătase sau plopi tremurători. Apoi mai vorbim despre renumitul Sequoia Giganteea sau arborele de lalea ori salcâmul japonez. Toţi aceşti arbori cresc într-un alt mediu natural decât cel european, astfel că aclimatizarea lor la noi este un adevărat miracol.
De departe cei mai frumoşi sunt arborii de lalea (Liridendronum tulipifera), cei mai mulţi fiind descoperiţi la Reşiţa, în parcul din Lunca Pomostului, în faţa Grupului Şcolar „Ştefan Anghel“, dar şi în cel din Lunca Bârzavei, de pe malul râului.
Tot la Reşiţa, în Lunca Pomostului, în apropiere de Liceul „Traian Lalescu“, au fost identificaţi trei Ginkgo Biloba, şi tot în luncă, în parcul din faţa Grupului Şcolar „Ştefan Anghel“ este un chiparos de baltă. Extrem de renumit este şi platanul de la poarta de intrare a TMK Reşiţa, care se pare că numără mai mult de trei secole. Staţiunea Băile Herculane se poate lăuda şi ea cu nuci americani sau Ginkgo Biloba, în timp ce la Bocşa poate fi admirat un salcâm japonez şi platani, pe lângă deja renumitul Biloba. O altă raritate, castanii comestibili, au fost descoperiţi la Moldova Nouă, Oraviţa dar şi la Ciudanoviţa.
Deşi multora nu le ştim povestea şi nici nu ştim cum au fost aclimatizaţi, istoria exemplarului de Ginkgo Biloba de la Bocşa încă nu s-a pierdut. Unul dintre puţinele exemplare din familia Ginkgoaceae care mai există în judeţul nostru, arborele de la Bocşa este şi unul dintre cei mai vechi, lucru atestat de o fotografie din 1906 în care acesta apare alături de un alt arbore, identic, care însă nu a supravieţuit trecerii timpului.
Bătrânii îşi amintesc că, pe vremuri, pe trunchi i-a fost montată şi o tablă indicatoare. Cu timpul, copacul a crescut şi tabla s-a înălţat odată cu trunchiul, astfel că numai câţiva bătrâni mai ştiu de existenţa sa. „După conformaţia coroanei este de sex masculin şi creşte la 30-40 de metri“, povesteşte Petru Arnăut.
Femeile din zonă folosesc în continuare frunzele de Gingko, chiar dacă nu ştiu cum se numeşte copacul. Frunzele uscate ale copacului sunt folosite de localnici pentru ceaiuri care, spun ei, le iau durerile de cap cu mâna, ba chiar le îmbunătăţesc şi ţinerea de minte.
Cristian Franţ