La trei săptămâni de la reluarea pregătirilor, arbitrii de fotbal din Caraş-Severin au susţinut, recent, primele teste fizice şi examenul teoretic. A fost, practic, o primă sesiune de examene, având în vedere faptul că se anticipa, de către organizatori, adică membrii Comisiei Judeţene a Arbitrilor, că prezenţa nu va fi cea dorită, mulţi dintre candidaţi fiind în concedii sau vacanţă, şi că aveau în vedere şi faptul că nu toţi arbitri vor trece testele. Şi, aşa s-a şi întâmplat.
La testele fizice, desfăşurate pe stadionul „Mircea Chivu“ din Reşiţa s-au prezentat 39 de arbitri, din totalul de 84 aflaţi în evidenţele C.J.A. Caraş-Severin, din municipiul de pe Bârzava, din Caransebeş, Bocşa şi Oraviţa. Aceştia aveau să trăiască o experienţă inedită, fiindcă au susţinut doar probe în regim de viteză, aceasta însemnând şase serii a câte 40 de metri (sub 6,4 secunde) şi 20 de serii a câte 150 de metri (sub 30 de secunde). După cum se poate constata s-a renunţat la Testul Cooper, adică alergare 3,2 km, sub 12 minute.
Dacă cele şase serii a câte 50 de metri au fost trecute de toţi cei 39 de arbitri, la cele de 150 de metri s-au consemnat patru abandonuri, datorate şi unor accidentări mai vechi sau mai noi ale acestora.
Apoi, după testele fizice a urmat, de la ora 10.00, consfătuirea propriu-zisă, la Universitatea „Eftimie Murgu“ Reşiţa. În cadrul acesteia s-au prezentat referate referitoare la uniformizarea deciziilor tehnice şi disciplinare, colaborarea dintre arbitrul de centru şi arbitrii asistenţi. Iar în final, a fost organizat examenul teoretic.
„În prezent continuăm să corectăm lucrările scrise, ne-a precizat Gheorghe Balaj, preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor. Referitor la testele fizice, majoritatea dintre arbitri s-au încadrat în baremuri. Reamintim tuturor, şi prin intermediul Jurnal de Caraş-Severin că a doua sesiune de examene este programată duminică, 22 august a.c., de la ora 8.00, pentru restanţieri şi cei care au absentat“.
