REŞIŢA – Asta este concluzia dr. Iulian Bura, medic specialist în secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, după ce a expus ceea ce ar fi necesar pentru ca actul medical să fie la standardele de performanţă din lume.
Aparatura donată recent de Clubul Lions Onix Reşiţa, în valoare de 14.000 euro, a fost extrem de binevenită în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, însă problemele de aici sunt cu mult mai mari, în primul rând pentru că spitalul este vechi, de 50 de ani, iar cârpelile, donaţiile, ajutoarele sau bunăvoinţa nu pot izbândi întotdeauna în lupta cu viaţa.
„Ar mai fi nevoie de aparate de ventilaţie mecanică, a spus dr. Bura, în prezent secţia fiind dotată doar cu două asemenea aparate. Întrucât există 20 de paturi pe secţia de Terapie Intensivă şi 10 paturi pentru terapie intensivă post-operatorie, ar fi nevoie de câte un aparat de ventilaţie mecanică pentru fiecare pat, fiindcă oricând există posibilitatea ca orice pacient să devină instabil hemodinamic şi respirator şi să necesite intubaţie şi ventilaţie mecanică. La fel, în cazul intervenţiilor chirurgicale de durată, când se operează între 6 şi 8 ore, cum sunt cele oncologice sau cele laparoscopice“ .
Referitor la aparatele de ventilaţie mecanică, dr. Bura a argumentat de ce sunt atât de necesare, specificând şi faptul că acestea fiind scumpe, SJU Reşiţa nu le poate achiziţiona: „De multe ori, bolnavii cu patologii asociate necesită transfer post-operator în secţiile de Terapie Intensivă, unde să stea câteva ore cu aparat de ventilaţie mecanică. Un asemenea aparat costă aproximativ 30.000 euro, ceea ce înseamnă puţine şanse să fie achiziţionate prea curând, în condiţiile în care bugetul Spitalului Judeţean abia asigură salariile şi mai achită din datorii, ca să nu mai acumuleze arierate“. Medicul consideră că singura speranţă ar fi alte surse, fie de la minister, fie de la Consiliul Județean, fie din proiecte.
Cât priveşte alte probleme ale secţiei, Bura a spus că acestea ar ţine de infrastructura spitalului: „Instalaţiile sanitare, care sunt prea vechi, apoi ar trebui recompartimentată secţia, fiindcă sunt saloane de câte şapte paturi. Peste tot în lume, la ora actuală, secţiile de Terapie Intensivă au saloane cu câte un pat, maxim două, pentru că atunci când un bolnav face o infecţie nosocomială trebuie izolat, să stea separat într-un salon individual cu toaletă, cu personal care se ocupă doar de acel pacient. Pentru că spitalul e foarte vechi, de 40 – 50 de ani, mai pe româneşte, ar trebui construit alt spital“.
Dealtfel, şeful secţiei ATI a SJU Reşiţa, dr. Adrian Măgureanu, a întărit cele spuse de dr. Bura şi a spus că aparatura primită de la Clubul Lions Onix Reşiţa este mai mult decât o gură de oxigen, este o adevărată instalaţie de oxigen. În condiţiile în care gradul de ocupare a paturilor în secţia ATI este de 85 – 90 la sută în fiecare lună, e de la sine înţeles că reabilitarea trebuie urgentată.
JCS-Alexandra Gorghiu