Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Se caută soluții pentru reabilitarea cinematografului monument istoric construit în urmă cu mai bine de 100 de ani.

În acest sens, directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, a avut o întrevedere zilele trecute cu ministrul Culturii, Daniel Barbu, în cadrul căreia i-a solicitat acestuia sprijinul pentru punerea în valoare a cinematografului, edificiu reprezentativ pentru istoria Caransebeşului.

Potrivit lui Cojocariu, ministrul Barbu a rămas impresionat de vechimea şi de modul în care arată clădirea după 103 ani de când a fost construită şi a dat asigurări că reabilitarea cinematografului va fi cuprinsă în bugetul pe anul viitor al ministerului. „Dl. ministru mi-a spus că ne poate ajuta doar pe partea de reabilitare a imobilului, nu şi pe cea de extindere pe care noi o avem în vedere pe terenul ce ne revine din fosta grădină de spectacole sau pe cea de dotări. Ne-a asigurat însă că pe partea ce ține de modernizare şi punere în valoare a imobilului, va recomanda Comisiei Monumentelor Istorice finanțarea în 2014, bugetul pe acest an fiind epuizat”, a precizat Cojocariu.

Directorul Casei de Cultură a adăugat că în perioada imediat următoare studiul de fezabilitate va fi modificat în concordanță cu cerințele Ministerului Culturii, astfel încât la anul municipalitatea să treacă la reabilitarea efectivă a imobilului. Cinematograful a fost construit înainte de primul război mondial, valoarea investiţiei făcute atunci fiind de peste 200 de mii de coroane de aur.

Lidia Almăjanu