Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Operatorul județean de apă pregătește un nou proiect de modernizare care, sub denumirea generică de „digitalizare“, se va ocupa de tot ce ține de consum, pierderi, contorizare și facturare!

Ultima etapă locală a unei finanțări europene, de aproape 10 milioane de lei, a fost votată, luni, 5 decembrie, de consilierii județului, întruniți în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi, singurul subiect a necesitat ceva ajustări pentru că, dintr-o neînțelegere, un banal acord de principiu pe care trebuia să-l dea județul, în calitate de acționar majoritar al AquaCaraș, a îmbrăcat forma unui acord de… cofinanțare. Eroarea a fost observată din timp, ridicată în plen de consilierul liberal Mircea Teodorescu, astfel că proiectul corect a fost supus votului.

Romeo Dunca, președintele CJ, a explicat: „A fost o greșeală, o aruncăm pe AquaCaraș că n-a explicat bine ce cere! Nu era vorba despre o susținere financiară din partea Consiliului Județean, ci efectiv de un acord de principiu pentru ca societatea AquaCaraș să poată să implementeze un proiect de digitalizare a întregii activități din județ. Timpul a fost destul de scurt, solicitarea a venit marți după-amiază (după care a urmat perioada liberă – n.r.), iar astăzi, 5 decembrie, la ora 24.00, se închidea depunerea. N-aveam altă soluție decât ședința extraordinară“.

Potrivit proiectului votat de consilieri, digitalizarea AquaCaraș valorează 9.837.800 de lei. Iar cofinanțarea o va suporta operatorul de apă. „AquaCaraș finanțează cu aproape 1 milion de lei, spune directorul general Gheorghe Filipescu. Are acești bani, nu se bagă în chestiuni pe care nu le poate duce, n-a fost niciodată problema ca CJ să cofinanțeze, ci de acest aviz de principiu, în calitate de acționar majoritar. Lucru care s-a și întâmplat astăzi, fapt pentru care mulțumesc dlui președinte, Consiliului Județean, și împreună sperăm să facem o treabă foarte bună. Este un pas înainte, în modernizarea societății, pentru perioada următoare, care va aduce numai beneficii din toate punctele de vedere, și economice, și ca logistică, și ca mod de acțiune, și ca viziune“. În plus, potrivit directorului AquaCaraș, societatea va aduce în județ aparatură de ultimă generație: „Am accesat deja un program cu aceste utilaje, sunt cele mai moderne din țară, pe care le vom primi în perioada următoare, avem deja câștigători și detectează orice bypass de la suprafață“.

Dincolo de hârtii și de virgule, digitalizarea AquaCaraș va însemna un pas înainte pentru județ. „În primul rând, presupune facturare, citire, telecitire, detecție de pierderi de apă, toată gama pe care în trecut societatea o realiza empiric, a subliniat directorul Filipescu. Și evident îmbunătățim și receptivitatea acestui serviciu, pe care o avea în ochiul consumatorului. Adică nu mai vine omul să plătească la casierie, nu mai vine după factură, intrăm în pas cu secolul XXI“.

Acest lucru înseamnă, cum preciza președintele Dunca, faptul că noile contoare vor informa exact operatorul despre consum, iar facturarea se va putea face instant. Și vorbim totuși despre schimbarea a 22.000 de contoare în localitățile unde este prezentă societatea. Acest lucru ar putea avea consecințe și asupra numărului de angajați. „Practic o să aveți nevoie de mai puțin personal, nu mai umblă nimeni să citească contoare“, concluziona Dunca. Filipescu a fost un pic mai rezervat vizavi de reducerea de personal, luând în calcul noile facilități pe care societatea le va deschide, incluzând uzine de apă și stații de tratare, unde ar putea fi relocat personalul rămas pe dinafară în urma introducerii contoarelor inteligente.

JCS-A.M.