Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Vom avea peste 55 de kilometri de canalizări noi și aproape 54 de kilometri ce vor fi reabilitați, la care se adaugă aproape 22 de kilometri de reabilitări pentru apa potabilă!

Operatorul județean de apă a dorit să transmită asigurări că vor continua investițiile prinse în Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din Caraș-Severin. Și că vor fi demarate investiții în extinderea și crearea de noi sisteme de alimentare cu apă și de canalizare în cinci comunități rurale din județ, cofinanțarea fiind asigurată din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Investițiile din cadrul inițiativei se vor desfășura în județul Caraș–Severin, într-un areal geografic care cuprinde municipiile Reșița și Caransebeș, orașele Anina, Băile Herculane, Bocșa, Moldova Nouă, Oravița și Oțelu Roșu, comunele Grădinari, Mehadia, Teregova, Ticvaniu Mare, Topleț.

Proiectul urmărește să crească rata de conectare a cetățenilor de la 90% la 100%, dar și să asigure îmbunătățirea calității apei potabile. Pe lista obiectivelor inițiativei mai figurează „extinderea rețelei de canalizare – 6.111 noi racorduri la rețeaua de canalizare; reducerea pierderilor de apă – 53,951 kilometri de rețea canalizare vor fi reabilitați; peste 6.500 de noi gospodării racordate la rețeaua de apă; 55,618 kilometri rețea de canalizare nouă; 21,800 kilometri rețea de apă reabilitată; 13 noi dispecerate locale.“

JCS-A.M.

1 Comentariu

  1. Apă potabilă ?
    Să luați probe, să le duceți la un laborator și apoi să faceți publice rezultatele apei de la robinetele cetățenilor.

Adaugă comentariu