CARAȘ-SEVERIN – Numai în primele opt luni ale anului, s-a cerut ajutorul polițiștilor cărășeni în 753 de cazuri de violență domestică!
Proverbiala bătaie ruptă din Rai pare o lege nescrisă greu de abrogat chiar și acum, în 2023, cu toate greutățile traiului zilnic. Iar numărul celor tari acasă, care-și arată bărbăția cu pumnul în fața celor vulnerabili din familie, rămâne cu mult mai mare decât cel al celor care îndrăznesc să-și măsoare forțele pe stradă. Nu că vreuna dintre situații ar fi mai scuzabilă…
De la comisarul-șef de poliție Oana Colța, șefa Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliției județului, am putut afla că polițiștii de la structurile de Ordine Publică au desfășurat activități conform atribuțiilor de serviciu, pentru gestionarea corespunzătoare a cazurilor de violență în familie sesizate.
Potrivit cifrelor furnizate, în primele 8 luni din 2023, infracțiunile de violență în familie au scăzut cu 3,2% (11 infracțiuni), fiind sesizate 332 de fapte. Cele mai multe, 208, au fost infracțiuni de lovire sau alte violențe, urmate de abandon de familie, 59 și amenințare, 34.
„Au fost emise 86 de ordine de protecție provizorii, 84 la solicitarea victimei și 2 la solicitarea altor instituții abilitate, dintre acestea 82 au fost confirmate de procuror, iar 13 transformate în ordine de protecție. La începutul anului 2023 se aflau în lucru 89 de ordine de protecție, iar pe parcursul celor 8 luni ale anului 2023, la nivelul județului Caraș-Severin au fost emise 66 de ordine de protecție!“, a precizat Oana Colța.
În ceea ce privește punerea în executare a ordinelor de protecție, au fost soluționate 103 ordine de protecție, 96 de ordine de protecție fiind soluționate la expirarea termenului legal, 5 au fost revocate la solicitarea victimei, iar 2 au fost revocate la solicitarea persoanei împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție, rămânând în lucru 52 de ordine de protecție.
„În acest an, polițiștii au fost solicitați să intervină la 753 de cazuri de violență domestică. În cazul a 106 dintre acestea s-a constatat în urma verificărilor preliminare și a întocmirii formularului de evaluarea a riscului iminent, că există un risc iminent de săvârșirea a unui act de violență asupra victimei. În 20 de situații victima a refuzat emiterea ordinului de protecție provizoriu!“, a mai precizat șefa de la Ordine Publică.
JCS-A.M.