Caraş-Severin, Romania

Din discuţiile cu specialiştii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Caraş-Severin am înţeles că apicultorii vor primi 20 de lei pentru fiecare familie de albine. Subvenţia pentru tratament variază în funcţie de natura acestuia.

Ce-i de făcut?

Pentru subvenţia pentru familiile de albine, apicultorii trebuie să livreze o cantitate de minim zece kg de miere către un procesator. Cu documentele eliberate de acesta se vor adresa APIA, de unde vor primi un formular care va trebui vizat de Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV).

În acest sens, apicultorii vor merge la laboratorul DSV, unde vor aduce 25-50 de albine vii, 25-50 de albine moarte şi 20 de centimetri pătraţi de fagure cu puiet căpăcit. „Gratuit, se vor face analize pentru bolile parazitare, micotice şi infecţioase ale albinelor. Analizele pentru nosema, una dintre cele mai periculoase boli parazitare, se pot face contra unui cost de 8 lei“, ne-a declarat dna dr. Doina Pătraşcu.

Din aceeaşi sursă, reţinem că în 48-72 de ore, laboratorul DSV eliberează un buletin de analiză, în baza căruia conducerea direcţiei va viza formularul primit de apicultori de la APIA.

Trebuie precizat că, în baza aceluiaşi buletin de analiză, medicul veterinar din zona de unde vine apicultorul va viza carnetul de sănătate al albinelor, viză în baza căreia apicultorul va putea să vândă miere.

Ionel Ivaşcu

[email protected]