. Acesta face un apel către comercianţi să nu profite de această situaţie şi să crească şi mai mult adaosul comercial practicat în prezent. „În circa două săptămâni preţurile la alimente de bază vor creşte cu 20%, în urma creşterii la gaze naturale cu 13 procent şi a energiei cu 15 procente. O parte din procente vor rezulta din majorarea preturilor la materii prime dar e şi varianta speculei. Fac un apel la oamenii de afaceri să nu crească preţurile prin mărirea adaosului comercial” a afirmat Călian. În opinia sa, dacă ar fi această atitudine din partea comercianţilor, populaţia s-ar adapta mai uşor la creşterea preţurilor. Totodată Călian avertizează asupra deficitului bugetar cu care se confruntă România în prezent. „Avem un deficit bugetar este de aproape 3 la sută, cât s-a convenit cu Uniunea Europeană. Dacă vor fi şterse datoriile Companiei Naţionale a Huilei, cum se vehiculează în ultima vreme, cu siguranţă că deficitul bugetar va ajunge undeva la 3,5 ceea ce e un lucru grav. Aceasta deoarece noi trebuie să ne respectăm angajamentele luate în faţa UE” a subliniat deputatul democrat-liberal. Acesta a criticat politica financiară a guvernului , susţinând că rectificarea de buget din perioada următoare nu va avea menirea decât să mai reducă din deficitul.
Ciprian Iancu