Cei 12 jucători legitimaţi la Sport Star Reşiţa, antrenată de Marian Meşinski, nu au un loc permanent unde să îşi desfăşoare cele două antrenamente atât de necesare performanţei. O bună perioadă de timp, această echipă se antrena, atunci când vremea era frumoasă, pe terenul din curtea Grupului Şcolar Metalurgic Reşiţa, iar când ploua……nu făceau antrenamente.
De două luni însă, antrenamentele se desfăşoară, în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII- nr.9 din Reşiţa. Antrenorul echipei, a înfiinţat această secţie de fotbal, în 1999, iar de doi ani, majoritatea jucătorilor joacă împreună. „Am reuşit în aceşti doi ani, de când băieţii joacă împreună, să formăm o echipă omogenizată, care din punctul meu de vedere, nu are adversar în judeţ, mai ales că echipa Silvanus nu mai este.
Iar obiectivul, pentru anul care vine, este promovarea în Divizia B de futsal. Deocamdată, nu beneficiem, ca alte echipe de sponsorizări, ne autofinanţăm şi este foarte greu“, ne-a declarat Marian Meşinski. Obiectivul este realizabil, mulţi dintre jucători activând la echipe din Divizia D de fotbal, atât la seniori cât şi la juniori. Printre ei îi amintim pe Bogdan Cărămălău şi Bogdan Sîrbu (juniori D-Muncitorul Reşiţa), Adrian Tănase (AS Lupac), Cristi Zgăbei, Narcis Olar şi Lucian Pîşlaru (Arsenal Reşiţa), Jorz (Gloria Reşiţa). Şi în acest an, echipa este angrenată în Cupa României, competiţie la care în urmă cu un an au fost eliminaţi de o echipă puternică, Informatica Timişoara, care i-a bătut cu 6-5.
Adelina Popa, consideră că în timpurile de azi, nu i se pare normal ca dacă cineva vrea să facă un sport, indiferent care ar fi acesta, să nu dispună de minimele condiţii de desfăşurare a activităţii, cu atât mai puţin cu cât nu se poate vorbi de rezultate. Pe de altă parte, Marian Cristea, un pasionat al fotbalului, crede că dacă de la nivel de conducere a unui club, nu există un plan de marketing viabil, sau un sponsor care să sprijine echipele mici, atunci nu poate fi vorba de performanţă.
Camelia Giuca
