Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Instructorii auto și candidații care au susținut proba practică în vederea obținerii permisului de conducere pe raza municipiilor Reșița și Caransebeș au avut parte, anul trecut, de o lecție suplimentară. Vorbim despre activitățile de educație și promovare a integrității, derulate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin!

Candidaților și instructorilor „le-au fost explicate aspecte cu privire la noţiunile domeniului anticorupţie, atribuţiile Direcţiei Generale Anticorupţie, precum și aspecte generale de legislație incidentă faptelor de corupție, fiind încurajați să sesizeze gratuit comiterea de infracțiuni în care sunt implicați angajați ai Ministerului Afacerilor Interne la numărul de Call-center anticorupție 0800.806.806. Cu ocazia distribuirii materialelor de Informare anticorupție, le-au fost aduse la cunoștință și consecințele implicării în fapte de această natură.“, transmite instituția județeană.

Amintim faptul că faptele de corupție pot fi sesizate de cetățeni fie la sediul SJACS, situat în Reșița, pe strada Moise Groza, nr.2-4, fie telefonic la numărul 0255/502.680, fie prin e-mail [email protected]. Cu precizarea în plus că, pentru a fi luate în considerare, sesizările nu trebuie să fie anonime!

JCS-A.M.

Adaugă comentariu