Caraş-Severin, Romania

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 6 martie 2007, o iniţiativă legislativă privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, pe perioada vacanţei, angajatorii acestora urmând să beneficieze de un stimulent financiar.

„Mi se pare chiar normal să se angajeze elevi şi studenţi deoarece şi aceştia trebuie să aibă o anumită experienţă în muncă. În momentul în care termină o facultate, toţi angajatorii le cer experienţă şi dacă nu muncesc în timpul facultăţii, atunci când?“, se întreabă Mihai Ionescu, în vârstă de 45 de ani, din Reşiţa.

Stimulentul financiar lunar, acordat agenţilor economici, va fi egal cu 50% din salariul minim brut pe ţară, pentru fiecare elev sau student, pe o perioadă de maximum două luni dintr-un an calendaristic.

Iniţiativa mai prevede că diferenţa dintre stimulentul financiar lunar acordat şi salariul realizat de elevul sau studentul angajat se suportă de către angajatori din fonduri proprii. „E foarte bine că statul s-a gândit la acest lucru. Poate în felul acesta vor munci mai mulţi elevi şi studenţi“, e de părere Maria Cristoiu, în vârstă de 27 de ani, din Reşiţa.

Legea n-a fost încă publicată, aşadar nu e încă pusă în practică. „Nu am primit încă nimic oficial. În momentul în care legea va fi publicată în Monitorul Oficial vor veni şi alte prevederi legislative care vor explica exact cum se va aplica legea“, a declarat Carla Goagă, consilier principal în cadrul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă în judeţul Caraş-Severin.

Doina Rolea

[email protected]