REȘIȚA – CSM Reșița a obținut sâmbătă, 8 noiembrie, o victorie importantă în fața Concordiei Chiajna, impunându-se cu 1-0 pe stadionul „Mircea Chivu”, la capătul unui meci intens și echilibrat din cadrul etapei a XIII-a a Ligii 2! Golul marcat de Andrei Burlacu încă din minutul 3 a fost suficient pentru ca formația pregătită de Flavius Stoican să revină pe un loc calificabil în play-off-ul Ligii 2!
Atmosfera din Valea Domanului a fost una pe măsura mizei, cu un public nu foarte numeros, dar vocal, ce a împins echipa gazdă de la spate. Reșița a început în forță, iar presiunea timpurie s-a concretizat rapid. În minutul 3, Andrei Burlacu a profitat de o neatenție a defensivei oaspeților, a pătruns în careu și a trimis precis, deschizând scorul spre deliciul fanilor. De menționat este faptul că Andrei Burlacu a revenit recent după o accidentare care l-a ținut multe luni departe de gazon și a reușit într-un timp scurt să-și intre în formă. După gol, elevii lui Stoican au continuat să gestioneze bine ritmul meciului, mizând pe organizare și agresivitate în dueluri.
Echipa din Chiajna, antrenată de Andrei Cristea, a încercat să răspundă printr-un joc pozițional construit în jurul experimentatului Bălașa, însă defensiva reșițeană, coordonată excelent de căpitanul Dudea a rezistat fără emoții majore. Cea mai mare ocazie a Concordiei a venit în minutul 69, când fostul rosso-ner Samake a ratat incredibil egalarea. Scăpat singur cu portarul Antonescu, malianul a șutat din 10-12 metri, lateral stânga, peste goalkeeper-ul ieșit la întâmpinare, dar și pe lângă poartă, spre bara a doua. Acela a fost momentul care putea schimba soarta meciului. Pe final, Reșița ar fi putut închide meciul prin ocaziile mari avute de Jerdea și Șteau. Avantajul minim al Reșiței s-a menținut până la fluierul final al arbitrului Florin Andrei. Cu această victorie, CSM Reșița își consolidează candidatura pentru accederea în play-off. Reșița câștigă, iar visul play-off-ului rămâne viu.
CSM Reșița: Antonescu, Elton da Silva, Dudea (cpt.), Apro, Gașpăr, Salhi, Fota, Cioiu, Rz. Grădinaru, Andr. Burlacu, Modan. Rezerve: Dincă, Chera, Jerdea, Al. Negru, Șteau, June, Rob. Burlacu-Luca, Den. Fărăgău, Dolghi.
Concordia Chiajna: Kucher, Ad. Iancu, Mih. Bălașa, I. Pop, Den. Dumitrașcu, Carp, Aur. Ciuciulete, Dar. Grigore, Gîrbiță, l. Bălan, Boiciuc. Rezerve: Fara, Fabinho, Dobrescu, Marong, Neicuțescu, Mănică, Mocanu, Dav. Păcuraru, Samake.
În etapa a XIV-a, formația din Valea Domanului va juca pe 22 noiembrie, în deplasare, cu CS Dinamo București, formație aflată în subsolul clasamentului.
JCS-Ștefan Moraru
