Ana Bojinescu este preşedintele filialei Caransebeş a Partidului Social-Democrat.
„A fost nevoie de ceva timp pentru a putea să împletesc totul în aşa fel încât să funcţioneze foarte bine. Au fost dificultăţi, dar am pornit de la ideea că deciziile grele, într-o familie, sunt luate de femeie – mai practică şi mai tranşantă. De aceea mi-am spus că şi în viaţa politică e nevoie de o femeie, deşi colegii noştri bărbaţi nu o recunosc în totalitate. Sunt loială şi nu renunţ, indiferent de greutăţi. Am avut o ascensiune rapidă în partid, şi tot ceea ce am câştigat am câştigat prin muncă. Femeile umanizează politica şi armonizează relaţia cu societatea civilă. Conduc cu plăcere o organizaţie eterogenă care are ţeluri comune. Pun mare preţ pe copii deoarece sunt investiţia noastră cea mai de preţ, dar bătrânii îmi sunt dragi pentru că reprezintă rădăcinile noastre”, spune Ana Bojinescu.