Anul 2008 s-a dovedit a fi unul bun pentru atletismul caraş-severinean, sportivii legitimaţi la diferite cluburi din judeţ reuşind să se impună la competiţiile naţionale sau internaţionale la care au participat. Aceasta indiferent dacă au participat în probele individuale, de echipă sau ştafetă.
De departe cele mai bune rezultate le-a avut în anul 2008, eleva antrenorului emerit Cristian Dragomir de la CSŞ Caransebeş, Iuliana Popescu, care la Campionatul Balcanic s-a clasat pe primul loc în proba de 4X400 cu ştafeta României iar la Campionatul Mondial în sală, ştafeta României s-a situat pe locul al V-lea. La Campionatele Internaţionale ale României, Iuliana Popescu a obţinut locul al II-lea în proba de 800 metri plat, poziţie pe care a obţinut-o şi la CN de seniori în aer liber.
La marş, elevii profesorilor Octavian şi Iosif Măzăran au urcat de mai multe ori pe podium, la CN 20 km marş, titlul de campion revenind echipei de tineret a CSM Reşiţa compusă din Stelian Băicuş, Narcis Mihăilă, Răzvan Ciobanu şi Răzvan Kovacs, în timp ce la CN de marş pe timpul iernii echipa de tineret a CSM-CS Murariu (Ciobanu, Băicuş, Kovacs) a obţinut de asemenea locul I. Tot la acest concurs, Doru Ursu s-a clasat al II-lea la 10 km marş seniori; Narcis Mihăilă locul al III-lea la tineret 10 km marş; iar Stelian Băicuş a urcat pe treapta a III-a a podiumului la juniori I, 10 km marş. În schimb, echipa CSM-CS Murariu (Cocioran, Balog, Ursu, Mihăilă) a devenit vicecampioană la seniori.
La CN de 50 km marş, Narcis Mihăilă a devenit vicecampion iar echipa de seniori (Mihăilă, Balog, Moisa, Cocioran) a obţinut un loc II.
„A fost un an bun în care munca depusă şi cantonamentele efectuate de mărşăluitori la Buziaş au dat roade, toţi sportivii reuşind să urce pe podium în probele la care au participat“, spunea antrenorul Octavian Măzăran.
Camelia Giuca
