Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În municipiu, restanțierii mai pot scăpa de accesoriile aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului local acumulate până în 31 august!

Consiliul Local a modificat și completat, săptămâna trecută, HCL 432 adoptată în septembrie, în baza căreia contribuabilii de pe raza administrativ-teritorială a municipiului puteau solicita „până la 25 noiembrie 2024 inclusiv, data limită de depunere a notificării, sub sancțiunea decăderii“, anularea penalităților acumulate de contribuabilii de pe raza teritorială a Municipiului, pentru taxele, impozitele sau amenzile neplătite până la 31 august 2024.

Practic, data limită până la care aceste notificări pot fi depuse la Direcția Impozite și Taxe a fost extinsă până la 19 decembrie 2024, în acord cu OUG 132, care înlocuiește primul termen stabilit de OUG 107. Aceasta din urmă detalia categoriile de accesorii ce puteau fi luate în calcul, subliniind că ele nu sunt șterse automat întrucât „debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare accesorii pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor“ până la respectiva dată. Altfel spus, trebuie să-și și dorească asta și să fie capabilă să plătească restanța de bază.

Dacă HCL 581 modifică doar termenul limită, cei interesați ar trebui să consulte totuși și legislația națională, căreia i s-au adus unele modificări. Până la termenul anterior, de 25 noiembrie, sumele încasate la bugetul local prin aplicarea amnistiei fiscale locale s-au ridicat la aproape 600.000 de lei, potrivit reprezentanților Direcției Impozite și Taxe.

JCS-Walter Fleck