Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Caraş-Severin şi-a prezentat raportul de activitate marţi, 29 septembrie 2009, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor.
În primele opt luni CJPC a efectuat nu mai puţin de 2.006 de controale şi a aplicat amenzi în valoare de 1.614.100 de lei noi pentru nereguli multiple. Până în acest moment, cuantumul amenzilor încasate operativ se ridică la 211.650 de lei.
De asemenea, comisarii au oprit de la comercializare produse neconforme în valoare de 612.055 de lei. Şedinţa a fost condusă de Ioan Spânu, subprefectul judeţului care a vrut să ştie care sunt cele mai frecvente nereguli întâlnite la unităţile turistice din judeţ. Se pare că o parte dintre deţinătorii de pensiuni îşi deschid afacerea, primesc oaspeţii însă uită să obţină certificatul de clasificare.
„Aş face şi o propunere de control pentru CJPC. Mă refer la unităţile care închiriază echipament sportiv pe munte, am văzut anul trecut clăpari legaţi cu sârmă şi multe alte neregului. Ar trebui avut în vedere acest aspect“, a mai spus subprefectul Spânu. Poate până la prima ninsoare nu se uită…
Anca Preda
[email protected]