CARAŞ-SEVERIN – Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate este documentul care conferă titularului dreptul de a beneficia de asistența medicală necesară în cursul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.
Acesta se eliberează asiguratului numai în situația deplasării acestuia pentru ședere temporară într-un stat membru UE, putând fi utilizat de către asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul Uniunii Europene.
Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp de cel mult şase luni. În vederea eliberării cardului, persoana asigurată va depune la Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin o cerere și documente care să ateste calitatea de asigurat.
Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de CJAS decât în situația în care asiguratul nu face dovada plăţii la zi, pe ultimii cinci ani, a contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cardul European se eliberează în termen de şapte zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. În caz de circumstanțe excepționale, CJAS va elibera un certificat provizoriu de înlocuire a cardului.
Perioada de valabilitate a cardului european este de şase luni de la data emiterii. Cardul nu acoperă situația în care persoana asigurată se deplasează în UE cu scopul de a beneficia de tratament medical.
