CARANSEBEŞ – Sunt cuvintele directorului general AquaCaraș, Gheorghe Filipescu, prezent luni la un dialog cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din Caransebeș și cu conducerea municipalității!
Nu puține au fost problemele ridicate, de la lipsa presiunii în diverse zone și calitatea apei, până la prețul acesteia, dotările inexistente sau modul în care ajung facturile la oameni, asupra unora dintre acestea urmând să revenim. Filipescu a răspuns punctual la aceste probleme, unele răspunsuri mulțumindu-i pe președinții de asociații, altele nu. „Avem două mari proiecte la Caransebeș, cel de apă și canal și stația de tratare, noua uzină de apă, am cele mai mari insomnii din cauza apei de la Caransebeș. La ambele nu lucrează AquaCaraș, ci antreprenorii. Nu pot răspunde pentru ce a fost înainte, dar acum vă spun că nu recepționăm un metru de rețea până când nu verificăm procesul tehnologic, până când nu băgăm camera să verificăm în interior, recepția e tratată cu foarte multă seriozitate. Unde sunt probleme nu se face recepția până nu se remediază aceste probleme, e foarte clar”, a explicat directorul general al operatorului de apă și canal.
Primarul Felix Borcean le-a spus oamenilor că problema tarifului se va rezolva odată cu încheierea proiectului, când rețelele și stațiile de tratare și epurare vor reveni la municipalitate. Edilul s-a arătat însă nemulțumit de întârzierile din proiectul de introducere a rețelelor de apă și canal: „Întârzierile acestea îmi cauzează mie, ca primărie, probleme, mă încurcați cu asfaltările, dacă faceți o recepție peste 5 ani, atunci eu stau cu orașul spart. Strada Ardealului eu o am licitată, iar o sparg după ce o asfaltez? Nu o să aduceți niciodată strada la forma inițială, cu covor asfaltic nou”.
Și totuși, Filipescu a avut și vești bune pentru caransebeșeni, pentru că în următoarea perioadă AquaCaraș va investi peste 25 de milioane de euro în infrastructura de apă și canal din municipiu. „La proiectul pe care-l demarăm acum, refacerea străzilor e totală și rezolvăm și Valea Cenchii, pe care noi ne-am zbătut s-o introducem în proiect pentru că nu era. Valoarea totală e de 15 milioane de euro, plus încă 10 milioane de euro, aducțiunea și captarea de la Zervești, ca să nu mai polueze apa pârâul Dalci, e o treabă bună pentru Caransebeș, e rezolvată. La stația de tratare sunt probleme cu constructorul, e realizată în proporție de 83 la sută. Vom avea mâine o discuție cu constructorul, dacă nu mai poate, vom rezilia, dar eu vreau să continuăm cu el, pentru că o reziliere ar însemna încă un an în plus”, a precizat directorul general Filipescu.
Chiar și așa, pățit cu cei de la AquaCaraș, Felix Borcean a declarat la finalul discuțiilor că așteaptă fapte concrete. „Ceea ce am obținut din întâlnirea de azi sunt deocamdată promisiuni, nu fapte concrete, n-o să cădem în capcana de a crede chiar totul. Sperăm ca de data aceasta să se materializeze cele discutate. Pe cetățeni nu-i interesează dificultățile cu care se confruntă AquaCaraș sau constructorii, ei se confruntă zilnic cu o apă de calitate îndoielnică, costuri ridicate”, a concluzionat Borcean.
Până atunci, pentru ca unele probleme să-și găsească rezolvarea mai repede, cele trei părți au convenit să aibă deplasări zilnice în teren. „Cunosc foarte bine problemele din teren și vreau să fim siguri că lucrurile se întâmplă așa cum trebuie, vrem să vedem cu ochii noștri că ceea ce s-a promis se și face”, a adăugat viceprimarul Bebe Pasere, cel care va fi prezent pe teren din partea administrației locale.
JCS-Răzvan Mihalcea