În cea mai recentă astfel de situaţie, copiii din cadrul Corului „Steluţe“, aparţinând Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 2 din Reşiţa, au participat, în perioada 12-15 august, la Festivalul Coral „Heart of Europe“ („Inima Europei“), organizat la Gelnhausen, în Germania, sub bagheta şi îndrumarea învăţătoarei şi dirijorului Mariana Brebenariu, şi a profesorului de pian Lucia Ghilea, de la Şcoala Populară de Artă din municipiu. În competiţie s-au înscris 29 de coruri, iar reprezentanţii municipiului de pe Bârzava au participat la secţiunea „Muzică contemporană“.
„Pe parcursul festivalului, pe lângă prestaţia în faţa juriului, coriştii au mai susţinut un program în aer liber, în centrul oraşului şi au vizionat programul celorlalte coruri, spune Mariana Brebenariu. Profesorii au participat la ateliere de lucru şi au urmărit concursul pentru marele premiu. În urma jurizării, corul „Steluţe“, care a concurat la secţiunea «Muzică Contemporană», a obţinut diploma de bronz“.
